Regulamentul Campaniei “Recomanda un prieten” desfasurata de AXI Finance IFN S.A.  in perioada 10.07.2023 – 31.12.2023

Regulamentul Campaniei “Recomanda un prieten” desfasurata de AXI Finance IFN S.A. in perioada 10.07.2023 – 31.12.2023

date 11.07.2023
views 1045

RECOMANDA UN PRIETEN SI POTI CASTIGA PANA LA 600 RON!

 

Recomanda-ne prietenilor tai si bucurati-va impreuna de avantajele AXI Card!

✅ Recomanda un prieten si primesti 100 RON/ recomandare! 

✅ Prietenul primeste si el 100 RON.

Ce trebuie sa faci?

1. Ii transmiti prietenului CID-ul* sau numarul tau de telefon

2. Acesta suna la 031 9033

3. El ne spune din partea cui vine - oferind datele pe care tu i le-ai transmis

*CID-ul poate fi gasit pe cardul tau AXI

AXI Card

 


 

Regulamentul Campaniei “Recomanda un prieten” desfasurata de AXI Finance IFN S.A.

in perioada 10.07.2023 – 31.12.2023

 

IORGANIZATORUL CAMPANIEI

1.       Organizatorul campaniei “Recomanda un prieten” (denumita in continuare “Campania”) este AXI Finance IFN S.A., având sediul social in Bucuresti, bld. Primaverii nr. 19-21, intrarea A, etaj 3, sector 1, inregistrata la Registrul Comertului sub numarul J40/12493/2015, avand CIF 35116319, inregistrata in Registrul General al BNR cu nr. RG-PJR-41-110308 din data de 08.04.2016 (denumit in continuare “Organizatorul”).

 

2.       Participarea la Campanie implica acceptarea prevederilor prezentului regulament (denumit in continuare „Regulamentul”).

 

II. DURATA SI LOCUL DESFASURARII CAMPANIEI

3.       Campania se desfasoara in perioada 10.07.2023 – 31.12.2023 pe teritoriul României.

 

III. DREPTUL DE A PARTICIPA LA CAMPANIE

4.       La Campanie vor participa clientii existenti ai Organizatorului (“Participantii”) care in perioada de desfasurare a Campaniei, indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

(i)     accepta termenii si conditiile prezentului Regulament;

(ii)   au in derulare un contract de credit (pentru acordarea unui credit de consum utilizabil prin cardul AXI) incheiat cu Organizatorul si nu inregistreaza intarzieri la plata obligatiilor rezultand din acesta sau intarzierile la plata nu depasesc 90 de zile;

(iii)  recomanda persoanelor cunoscute (fiecare “Persoana Recomandata”) oferta Organizatorului privind cardul AXI, pe baza codului de client (“CID”) atribuit Participantului in temeiul contractului de credit incheiat cu Organizatorul sau a numarului de telefon mobil al Participantului inregistrat in sistemul Organizatorului.

 

5.       Fiecare Participant trebuie sa aiba domiciliul pe teritoriul României.

 

6.       Angajatii/ colaboratorii Organizatorului sau oricare alte persoane care au legatura directa cu aceasta Campanie, precum si sotii, rudele pâna la gradul al doilea si membrii familiilor persoanelor anterior mentionate, nu au dreptul sa participe la Campanie.

 

7.       Participarea la Campanie este gratuita.

 

IV. MODUL DE DESFASURARE A CAMPANIEI

8.       Pentru fiecare Persoana Recomandata care indeplineste cumulativ conditiile mentionate mai jos, Participantul va primi din partea Organizatorului un premiu in valoare de 100 RON:

 

(i)     Persoana Recomandata nu a inregistrat o solicitare pentru cardul AXI in ultimele 3 luni anterioare datei inceperii Campaniei;

 

(ii)   Persoana Recomandata inregistreaza in sistemul Organizatorului o solicitare pentru acordarea cardului AXI pana la data de 31.12.2023 (inclusiv);

 

(iii) Persoana Recomandata indeplineste conditiile impuse de Organizator pentru acordarea cardului AXI si incheie un contract de credit cu Organizatorul;

 

(iv)  Cardul AXI emis pe numele Persoanei Recomandate este activat pana la data de 20.01.2024 (inclusiv).

 

9.       Participantul va transmite Persoanei Recomandate CID-ul sau/ numarul sau de telefon mobil inregistrat in sistemul Organizatorului, iar Persoana Recomandata va comunica Organizatorului respectivul CID/ numar de telefon la momentul inregistrarii solicitarii pentru cardul AXI.

 

10.   Un Participant poate primi din partea Organizatorului premii in valoare cumulata de maximum 600 RON. Premiile care vor fi acordate Participantilor sunt scutite de plata impozitului pe venit si a celorlalte contributii sociale/ de sanatate.

 

11.   Fiecare Persoana Recomandata care indeplineste conditiile de la pct. IV. 8., va beneficia si ea de un premiu in valoare de 100 RON.

 

12.   Organizatorul isi rezerva dreptul de a nu acorda premiile aferente Campaniei in cazul in care exista suspiciuni de frauda.

 

13.   Organizatorul isi rezerva dreptul de a respinge solicitarile pentru cardul AXI care nu indeplinesc conditiile impuse de dispozitiile legale aplicabile si de normele sale interne de creditare.

 

14.   Activarea cardului AXI este conditionata de indeplinirea conditiilor mentionate in contractul de credit care se va incheia intre Persoana Recomandata si Organizator.

 

15.   Nicio eroare privind datele furnizate de Participanti sau Persoanele Recomandate nu va atrage raspunderea Organizatorului. Pe cale de consecinta, Organizatorul nu are niciun fel de obligatie in cazul furnizarii de catre Participanti/ Persoanele Recomandate a unor date eronate care pot conduce la imposibilitatea acordarii in conditii normale a beneficiilor descrise in prezentul Regulament.

 

V. ACORDAREA PREMIILOR CATRE PARTICIPANTI

16.   Plata premiilor aferente Campaniei catre Participantii si Persoanele Recomandate care indeplinesc criteriile din prezentul Regulament se va face pe cardul AXI detinut de Participantul care a facut recomandarea eligibila, respectiv pe cardul AXI emis pe numele Persoanei Recomandate, in termen de maxim 5 zile lucratoare de la data activarii cardului AXI al Persoanei Recomandate.

 

17.   Orice suma acordata cu titlu de premiu catre un Participant/ o Persoana Recomandata conform prezentului Regulament, va fi evidentiata in contul aferent cardului AXI apartinand Participantului/ Persoanei Recomandate respectiv(e). Valoarea sumei transferate cu titlu de premiu va reduce automat datoria aferenta cardului AXI de la momentul respectiv si/ sau, dupa caz, va mari suma disponibila pe cardul AXI pentru utilizare. Castigarea unui premiu in cadrul Campaniei nu afecteaza obligatia Participantului/ Persoanei Recomandate de a-si respecta si executa obligatiile de plata asumate prin contractul de credit incheiat cu Organizatorul.

 

VI. LEGEA APLICABILA. LITIGII

18.   Eventualele neintelegeri aparute intre Organizator si Participanti se vor rezolva pe cale amiabila, iar in cazul in care acest lucru nu va fi posibil, litigiile vor fi solutionate de instantele judecatoresti de la sediul Organizatorului.

 

19.   Legea aplicabila este legea romana.

 

20.   Eventualele reclamatii legate de derularea Campaniei se vor putea trimite in atentia Departamentului de Relatii cu Clientii, la urmatoarea adresa: help@axi-card.ro, pe perioada Campaniei sau in termen de maximum 10 zile de la data incheierii Campaniei. Dupa aceasta data, Organizatorul nu va mai lua in consideratie nicio reclamatie.

 

VII. INTRERUPEREA/INCETAREA CAMPANIEI

21.   Campania va putea fi intrerupta/ incetata inainte de termen in caz de forta majora si/ sau caz fortuit (asa cum sunt acestea definite de Codul Civil), in cazul unei hotarari judecatoresti sau a unei autoritati publice sau printr-o decizie a Organizatorului. In situatia aparitiei vreunuia dintre aceste cazuri, Organizatorul va anunta participantii pe website-ul Organizatorului https://axi-card.ro/. In cazul incetarii/ intreruperii Campaniei prin decizie a Organizatorului, informatia va fi adusa la cunostinta publicului cu cel putin o zi inainte de intrarea in vigoare a modificarilor.

 

22.   Pentru situatiile avute in vedere la pct. 1 Organizatorul nu are nicio obligatie fata de Participanti cu privire la plata vreunei sume de bani cu titlu de despagubire sau alte asemenea pretentii.

 

VIII.  PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

23.   Organizatorul, actionand in calitate de operator, prelucreaza datele cu caracter personal ale Participantilor si Persoanelor Recomandate in conformitate cu prevederile legale aplicabile in materia protectiei datelor cu caracter personal, inclusiv, dar fara a se limita, la prevederile Regulamentului General privind Protecția Datelor nr. 679/2016.

 

24.   In scopul organizarii Campaniei, respectiv executarii obligatiilor si exercitarii drepturilor pe care le are Organizatorul, indeplinirii obligatiilor legale care ii revin si a intereselor sale legitime (atribuirea premiilor, indeplinirea obligatiilor legale care revin organizatorilor de campanii promotionale, realizarea de rapoarte statistice, pastrarea evidentelor privind Participantii si Persoanele Recomandate), Organizatorul prelucreaza datele cu caracter personal ale Participantilor si Persoanelor Recomandate (denumite in continuare "Persoane Vizate"), actionand in calitate de operator cu privire la acestea, cu respectarea prevederilor legale, cum ar fi, dar fara a se limita la, Regulamentul (UE) 679/2016.

 

25.   Datele cu caracter personal ale Persoanelor Vizate prelucrate in scopurile mentionate la pct. 24 sunt: numele, prenumele, numarul si data contractului de credit incheiat cu Organizatorul, adresa de email, numarul de telefon, detalii referitoare la cardul AXI detinut de Persoana Vizata (status, datoria aferenta etc.).

 

26.   Datele cu caracter personal ale Persoanelor Vizate prelucrate in cadrul acestei Campanii nu vor fi dezvaluite catre terti, cu exceptia cazurilor in care Organizatorul trebuie sa respecte obligatiile impuse de legislatia in vigoare sau dezvaluirea datelor este legata de atribuirea premiilor.

 

27.   Datele cu caracter personal ale Persoanelor Vizate vor fi stocate pe durata Campaniei, precum si ulterior in vederea indeplinirii obligatiilor legale care incumba Organizatorului inclusiv obligatiile in materie fiscala si in materia arhivarii. 

 

28.   Persoanele Vizate beneficiaza de urmatoarele drepturi in contextul prelucrarii datelor cu caracter personal: dreptul la informare, dreptul de acces la date, dreptul la rectificare, dreptul la  stergerea datelor (dreptul de „a fi uitat”), dreptul la restrictionare, dreptul la  portabilitate, dreptul la opozitie, dreptul de a nu fi subiectul unei decizii individuale automate si dreptul de a se adresa Autoritatii  Nationale  de  Supraveghere a Prelucrarii  Datelor cu  Caracter  Personal. Persoana Vizata poate exercita aceste drepturi prin transmiterea unei cereri scrise, datate si semnate la sediul Organizatorului din Bucuresti, bld. Primaverii nr. 19-21, intrarea A, etaj 3, sector 1 sau prin email la adresa dpo@axi-card.ro.

 

29.   La nivelul Organizatorului s-a numit un Ofiter pentru Protectia Datelor ("DPO") care poate fi contactat daca exista nelamuriri cu privire la orice aspect ce tine de protectia datelor cu caracter personal, prin transmiterea unei cereri scrise, datate si semnate la sediul Organizatorului din Bucuresti, bld. Primaverii nr. 19-21, intrarea A, etaj 3, sector 1 sau prin email la adresa dpo@axi-card.ro.

 

30.   Informatii actualizate permanent cu privire la activitatile de prelucrare a datelor cu caracter personal de catre Organizator sunt disponibile permanent pe https://axi-card.ro/, sectiunea GDPR

 

31.   Prin participarea la Campanie, Persoanele Vizate confirma ca au primit informatii privind prelucrarea datelor lor cu caracter personal de catre Organizator, astfel cum sunt prevazute in prezentul Regulament.

 

IX. PIERDEREA DREPTULUI DE A PARTICIPA LA CAMPANIE 

32.   Fiecare Participant/ Persoana Recomandata este responsabil(a) pentru autenticitatea datelor furnizate in vederea participarii la Campanie. Organizatorul are dreptul sa decida excluderea unui Participant/ Persoana Recomandata de la participarea la Campanie in cazul incalcarii de catre acesta/ aceasta a conditiilor din prezentul Regulament sau in cazul tentativei de a castiga in mod fraudulos un premiu.

 

33.   In situatia descoperirii de catre Organizator a unei/ unor fapte cu privire la care exista suspiciuni intemeiate de frauda, se va proceda dupa cum urmeaza:

a)       daca fapta este descoperita anterior acordarii premiului, Organizatorul are dreptul sa elimine persoana care a savarsit fapta din cadrul Participantilor/ Persoanelor Recomandate;

b)      daca fapta este descoperita ulterior acordarii premiului, Organizatorul are dreptul de a bloca cardul, de a retrage premiul ori de a solicita returnarea sumei creditate cu titlu de premiu.

 

34.   Participantii/ Persoanele Recomandate care publica texte obscene/ jignitoare/ denigratoare/ calomnioase la adresa Organizatorului, pe orice canale de comunicatie, sau care incalca reputatia brandului Organizatorului si standardele etice general acceptate vor pierde dreptul de a participa la Campanie.

 

35.   Organizatorul nu va acorda nicio despagubire sau vreun alt fel de beneficiu Participantilor/ Persoanelor Recomandate care si-au pierdut dreptul de a participa la Campanie si care nu respecta cerintele din prezentul Regulament.

 

IX. REGULAMENTUL CAMPANIEI PROMOTIONALE

36.   Regulamentul este intocmit si facut public conform legislatiei aplicabile din Romania fiind in vigoare pe durata Campaniei.

 

37.   Regulamentul Campaniei este disponibil in mod gratuit oricarui solicitant. Pentru detalii privind Campania, Participantii pot consulta prezentul Regulament:

·         la sediul Organizatorului; sau

·         accesand site-ul Organizatorului https://axi-card.ro/.

 

38.   Orice Participant poate apela numarul 0319033 (tarif in conformitate cu planul tarifar al abonatului, fara costuri suplimentare) pentru a obtine informatii suplimentare in legatura cu Campania.

 

39.   Organizatorul isi rezerva dreptul de a modifica prezentul Regulament si regulile de participare la Campanie, urmand ca aceste modificari sa intre in vigoare dupa ce anuntul prealabil de prezentare a acestor modificari a fost comunicat Participantilor prin intermediul site-ului https://axi-card.ro/ cu cel putin o zi inainte de intrarea in vigoare a modificarilor.

 

APROBAT

DIRECTOR GENERAL, BOGDAN DOBRE

  • Exemplu reprezentativ: Pentru un card de credit AXI cu o limita de credit de 1.000 RON, dobanda lunara fixa este 5,9%, dobanda anuala fixa este 70,8% (DAE 85,04%), iar valoarea totala platibila este 1.059 RON/luna, daca clientul utilizeaza integral limita de credit la un POS din Romania, dar nu in numerar, pe data de 1 a lunii si o ramburseaza integral la data de 5 a lunii urmatoare datei utilizarii; perioada de plata este cuprinsa intre 1-5 a fiecarei luni. Contractul de credit se încheie pentru o perioadă de 5 ani.